marți, 30 octombrie 2007

Simbolurile Europene


Steagul


Cu cele 12 stele, asezate in cerc, pe un fond albastru, inseamna unitatea si identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezinta solidaritatea si armonia, iar stelele, in numar de 12, reprezinta perfectiunea (si nu numarul statelor membre UE cum s-ar putea crede).



Imnul

“Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) a devenit in 1985 imnul oficial al Uninii Europene.
Uniunea Europeana nu a urmarit, prin aceasta decizie, sa inlocuiasca imnurile nationale ale Statelor Membre. Alegerea acestei melodii ca imn subliniaza aspiratia spre valorile comune, unitatea in diversitate si idealurile de libertate, pace si solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.

"Moneda unica - euro


Incepand cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis in circulatie si in buzunarele cetatenilor europeni. Monedele si bancnotele nationale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulatie pe 28 februarie 2002.
Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirata de litera greceasca epsilon, ea trebuind sa faca legatura atat cu leaganul civilizatiei si democratiei europene, cat si cu prima litera din cuvantul “Europa”. Cele doua linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilitatii euro.

Ziua Europei - 9 mai
Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana.
In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeana, au hotarat ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei.

4 comentarii:

Todirica spunea...

Propuneri:
PDL ar trebui sa accentueze acel EI cu EI, NOI cu VOI din sloganul politic si sa nu lupte pe terenul adversarilor politici. Acesta a fost unul din scopurile PROCLAMATIEI de mai jos: accentuarea starii de EI si NOI si pozitionarea singulara a PDL alaturi de NOI. In ultima saptamana personal as face urmatoarele:
1. as trimite cate o scrisoare scurta fiecarui cetatean cu drept de vot din tara continand o informatie foarte utila : adresa unde va putea sa voteze ( statul face asta in toate nordice) ca o dovada de respect dar si un indemn subtil la vot cu sanse mari de reusita.
La scurta informatie as anexa:
PENTRU CEI CE NU VOTEAZA IN GENERAL SI AU DECIS SA NU VOTEZE PE 30.11.2008:
"Ca nu vrei sa fii cel care conduce e dreptul tau dar nu e drept sa nu fii interesat cine si cum te conduce. Pentru doi mici, un carnat si o strachina de fasole oferite de diversi Vanghelii sau pentru linistea din fata televizorului intr-o zi de votare sau poate pentru ca ti-a fost lehamite:
a. m-ai facut dator cu 3600 EUR (65 miliarde datorie externa : 18 milioane alegatori) fara sa ma intrebi daca sunt de acord
b. ai taiat si vandut padurile prin care ma plimbam
c. ai vandut petrolul, gazele distributia de energie electrica si m-ai lasat dator la intretinere la bloc
d. m-ai obligat sa ma inghesui cu inca cineva in pat de spital si sa nu am bani de medicamente
e. i-ai chemat pe mineri sa-i bata pe intelectuali
f. ma stresezi luna de luna cu sute de taxe si impozite etc.
TU ai facut toate astea : mi le-ai facut mie si ti le-ai facuit tie, parintilor tai, sotiei tale, copiilor tai. Prin lipsa ta la vot ai dat mandat altora sa te reprezinte fara limite si sa faca cele de mai sus. Daca ii intrebi pe cei care au luat deciziile iti vor spune ca ei nu au nici o responsabilitate si ca singurul resposabil esti TU.
Numai daca mergem toti sa votam vom impune sa fim respectati.
SE POATE".
2. As semna o forma prescurtata a unei astfel de PROCLAMATII ( sau oricum ceva in acest sens) pe fundalul EI cu EI si NOI cu VOI. Simt ca este nevoie de o tusa de cotur. Acest NOI cu VOI ar capata forta si nu ar ramane pentru indecisi ceva neconvingator si bruiat in diverse moduri de PSD.
3. As propune ca toti candidatii sa fie de acord cu o declaratie-angajament in cazul in care vor fi alesi.

PROCLAMATIE
24.11.2008

NOI, cetatenii romani ai bloggosferei:

- Ne exprimam revolta si solidaritatea si solicitam pedepsirea celor care impiedica (din considerente partinice) exercitarea dreptului la vot al cetatenilor romani care nu au rezidenta in tarile unde se vor afla pe 30 noiembrie 2008 si a studentilor aflati in alte orase decat cele de resedinta. Ne exprimam revolta fata de nepedepsirea sistematica a celor care cumpara voturi si dau mita electorala. Refuzam sa mai toleram incalcarea drepturilor noastre fundamentale conferite de Constitutie si legile Europene prin legi si tertipuri dambovitene.
- Constatam cu revolta ca alegerile din noiembrie 2008 au fost organizate de „smecheri“ pentru „smecheri“, asa cum au facut de altfel in ultimii 19 ani cand au legiferat cu „autoritate de stat“ hotia si smecheria si nu au pedepsit decat hotia altora. Inlaturarea de la vot a celor care nu voteaza traditional cu cei aflati la putere reprezinta favorizarea prin abuzul legii a unei gasti de gasti si este semnalul coalizarii gastilor in fata pericolului de a fi pedepsite de popor pentru faradelegile savarsite timp de 19 ani.
- Indemnam populatia sa mearga la vot pentru a diminua denaturarea rezultatelor in favoarea „gastii de gasti“ prin efectul absenteismului celor constienti ca sunt pacaliti o data in plus cu legea in mana. Trebuie sa votam si sa protestam!

NOI, cetateni romani ai bloggosferei, avand in vedere comportamentul clasei politice fata de cetatenii Romaniei:

- SOLICITAM modificarea Constitutiei in 2009 pentru o avea o Constitutie clara lipsita de ambiguitati care sa permita participarea romanilor la luarea deciziilor si sa responsabilizeze alesii si guvernantii.
- SOLICITAM ca politicienii, guvernantii si oamenii legii sa fie facuti responsabili si sa fie create parghii pentru sanctionarea lor daca iau decizii impotriva interesului general. Ne-am saturat de nedreptatile suportate in ultimii 19 ani din partea unor politicieni si guvernanti care isi vad numai de interesele lor si ne trateaza ca umili platitori de taxe.
- SOLICITAM sa participam la luarea deciziilor economice majore ale tarii. Spre exemplu mentionam vanzarea de bogatii ale subsolului prin semnarea de contracte cu clauze de confidentialitate fata de NOI, stapanii acestor bogatii, vanzare pentru care nu am fost consultati si nu ne-am dat acordul.
- SOLICITAM ca in centrul atentiei parlamentarilor si guvernantilor sa fie cetateanul roman (si nu grupurile de interese) pe toata durata mandatului nu numai in timpul campaniilor electorale.
- SOLICITAM celor responsabili sa organizeze colectarea si cheltuirea taxelor cat mai aproape de platitor (descentralizare) si realizarea in 2009 a unui set unitar de taxe si impozite, putine la numar si cu destinatie clara.
- ATENTIONAM partidele politice din Romania, ca nu vom mai permite sa fim tratati ca o masa imbecila si ca vrem sa participam in mod direct la elaborarea transparenta a legilor intr-un sistem social din ce in ce mai descentralizat!

I. MOTIVELE care au stat la baza intocmirii Proclamatiei:

1.1 Grupuri de interese din Romania au tradat Revolutia si apoi Democratia. Ele au creat o ordine de drept, care nu este straina de gloantele «teroristilor» din decembrie 1989 si de ciomagele minerilor. Indivizi corupti, aparati de legile facute tot de ei, explicit sau prin omisiune, pentru a le servi interesele, au ajuns stapani peste averea romanilor, gestionand-o pentru satisfacerea propriilor interese, actionand ca un grup organizat si eficient, in defavoarea noastra a tuturor.
Ajutati de grupurile de interese, care i-au sprijinit sa ajunga “la putere”, multi dintre beizadelele devenite prin alegeri organizate si sponsorizate de EI, au fost nu numai tradatori de popor (punand interesul personal si de grup inaintea interesului general), dar si administratori de fonduri deturnate. Ca urmare astazi am ajuns ca domenii de interes al populatiei sa insemne:
a. Sanatatea:contributiile de la cetateni, care ar trebui sa constituie bugetul sanatatii si sa duca la dezvoltarea acestui domeniu, au fost absorbite in marea gaura neagra numita buget de stat. Astfel a forst generata situatia inumana in care bolnavi spitalizati stau cate doi in pat, in saloane pline de gandaci, lipsiti de hrana adecvata, lipsiti de aparatura si medicamente, de paramedicale (fiind nevoiti sa le cumpere). Foarte multi romani nevinovati au murit in ultimii 19 ani datorita incompetentei si ignorantei guvernantilor pentru acest domeniu vital si datorita absentei unei legi a malpraxisului.
b. Invatamant: lipsa unei strategii coerente de reforma a determinat ca in prezent sa avem un nivel din ce in ce mai scazut de pregatire, manuale inadecvate si insuficiente, insecuritate in scoli, coruptie.
c. Ordine publica: insecuritate in casa, pe strazi, in trafic, existenta unor organizatii de tip mafiot cu sfere de influenta extinse, tupeu de a actiona oricand, chiar impotriva organelor de ordine si eliberarea infractorilor prin tertipuri judecatoresti.
d. Mediu: defrisarea ilegala a suprafete imense de padure, gunoaie sufocante, apa de la robinet nesanatoasa, aer toxic si poluat...
e. Agricultura: tarani care dupa o viata de munca au ajuns la limita insuportabila a saraciei, a demnitatii umane, pentru ca in ultimii 19 ani grupuri de interese au falimentat agricultura tarii in favoarea importurilor de produse alimentare modificate genetic si a culturilor de rapita, care au inlocuit pe cele traditionale. Fondurile UE puteau fi o solutie la aceste probleme insa nu au fort accesate datorita lipsei programelor si incoerentei guvernarii.
f. Infrastructura: dupa 19 ani infrastructura Romaniei genereaza pierderi de milioane de euro anual, datorita incapacitatii de satisfacere a nevoilor crescande de dezvoltare.
Infrastructura rutiera, unul dintre cele mai importante elemente de infrastructura, se afla inca in stadiul de embrion, datorita incompetentei guvernelor ce s-au succedat de a organiza licitatii corecte si de a absorbi fondurile destinate construirii de sosele, autostrazi, poduri, care sa asigure fluenta traficului, fara pierderi economice si/sau de vieti omenesti. Infrastructura de energie electrica, in unele zone ale tarii unde rata de dezvoltare este mai mare a inceput sa sucombe. Infrastructura de telecomunicatii reprezinta kilometri de sarme agatate de stalpi care incep sa se prabuseasca.

1.2 Constitutia si legile actuale din Romania permit «alesilor» sa transforme mandatul reprezentativ in mandat de stapani aroganti si chiulangii, care nu sunt obligati sa dea socoteala poporului, care i-a ales prin vot, prin mentiunea expresa ca acesta nu poate fi imperativ sub sanctiunea nulitatii.
Romanii nu au de unde sa aleaga. A alege inseamna a hotara in cunostinta de cauza, a avea informatii complete si transparente:
* CINE dintr-un grup de indivizi nominalizat de partide este cel mai potrivit sa decida in interes general (si nu al grupului care l-a propus)?
* CE se face cu banii colectati prin taxe si impozite in bugetul de stat (alegeri parlamentare si indirect numirea guvernului) si in bugetele locale (alegeri locale).
Curtea de conturi nu isi face treaba, favorizand interese de partid.
* CAND: Mandatul de reprezentare este fixat de Constitutia 2003 la 4 ani netulburati (nu se prevad responsabilitati si sanctiuni pe durata mandatului pentru cei care nu isi respecta promisiunile electorale sau favorizeaza interese de grup) si nu este prevazuta posibilitatea de a-i schimba in cursul legislaturii.

CINE sunt candidatii cu sanse reale sa faca legile pentru romani, hotarandu-le soarta, este stabilit de conducerile partidelor politice impreuna cu finantatorii campaniilor electorale, care sunt in general membrii ai unor grupuri de interese, lipsind institutia referendumului pentru cetatean, in actul de conducere al tarii.
Asa cum este conceputa actuala lege electorala, independentii reali - persoane care nu sunt propuse de partide si nici nu au partide in spate - au sanse practic nule, astfel incat, egalitatea de sanse, ramane doar o vorba in vant.
Votantul afla in general numele candidatilor si programul de guvernare al partidului, cam cu 30 zile inainte de data la care trebuie sa voteze. Informatiile despre candidati sunt oferite de posturi de televiziune si radio, ziare, firme de publicitate etc. ai caror patroni sunt implicati in politica, astfel incat imaginea celor ce candideaza ajunge la votant contrafacuta, conform intereselor patronilor din mass media si a celor ce ii platesc pe acestia, pentru a-l face pe votant sa nu stie in momentul votului, CINE sunt in realitate cei pe care ii voteaza. Legea trusturilor de presa nu exista, dand libertate deplina de manipulare a opiniei publice.
Cateva partide politice speculeaza situatia de pe campul luptei politice si incearca sa pacaleasca votantul, propunandu-i sa aleaga persoane publice: actori, sportivi, cantareti etc., persoane, care in marea majoritate a cazurilor nu au pregatirea necesara realizarii scopului, pentru care cetateanul voteaza.
Ordinea sociala existenta in Romania il impiedica pe votant sa aleaga CINE va stabili pentru el politicile economice si sociale si sa faca diferenta.
CINE face parte din guvern nu se hotaraste prin vot, ci este hotarat de partidele politice, dupa ce se numara cati actori, cantareti, sportivi,au fiecare in parlament.Grupurile de interese vor puterea si sa hotarasca CINE va fi primul ministru, ignorand ca acesta trebuie numit de Presedinte, conform Constitutiei.

VOTUL este singurul moment in care Constitutia da cetateanului dreptul sa hotarasca ceva. Acest drept este incalcat de guvernantii organizatori de alegeri, care blocheaza prin masuri organizatorice partinice participarea la vot, a:
- romanilor aflati la munca in strainatate si care nu au rezidenta;
- studentilor din camine;
- bolnavilor din spitale;
- turistilor, etc

1.3 Ordinea sociala din Romania este astfel stabilita, ca cetateanul sa nu hotarasca pe fond nimic. El este pacalit, inselat, fortat sa isi cedeze puterea. In Romania nu exista democratie ci numai institutii specifice democratiei, care nu servesc cu prioritate interesele generale. Cetateanului ii este interzis de Constitutia 2003 sa hotarasca pe CE sa fie cheltuiti banii stransi din impozite si taxe si cu ce rezultate. Guvernantii nu raspund si nu dau anual si la sfarsitul mandatului un decont al guvernarii. Nicaieri nu se regasesc situatii transparente ale cheltuirii banului public. Promisiunile electorale devin din ce in ce mai nerusinate si inlocuiesc programe fundamentate facute de specialisti.

1.4 Separatia puterilor in Stat este doar pe hartie, atata timp cat justitia serveste interesele lor. Sistemul legislativ romanesc creaza, in acest fel, niste imuni iresponsabili, care pot abuza societatea, fara sa suporte consecintele legale. Guvernul nu este obligat sa faca anual un decont al guvernarii: cati bani a avut, cati a cheltuit, pe ce i-a cheltuit si cu ce rezultate. Curtea de conturi nu este in slujba romanilor, ci a grupurilor de interese, care ii numesc conducerea, desi ar trebui sa existe organisme independente, care sa controleze miscarea banului public. Parlamentarii nu raspund daca dau legi, care sa favorizeze grupuri de cetateni (oligarhi) in defavoarea masei de votanti (vezi scutirea de datorii si privatizarile care au imbogatit pe unii peste noapte in defavoarea stapanilor de drept ai bunurilor privatizate). Imunitatea parlamentara ii fereste de a da socoteala, iar legea raspunderii ministeriale este doar ca sa fie, neproducand consecinte. Judecatorii nu raspund, daca refuza sa ii pedepseasca pe cei vinovati de furt in dauna avutului alegatorilor.

1.5. Nu exista egalitate de sanse si romanii nu sunt egali in fata legii. In Romania LEGEA, pornind de la Constitutie, pana la Ordonante de Guvern, este astfel facuta, incat ROMANII nu sunt egali prin lege in fata legii. Daca cetatenii obisnuiti nu isi platesc taxele si impozitele, legea prevede pedepse clare si severe. Daca reprezentantii cetatenilor isi inseala alegatorii, favorizand interese de grup in dauna interesului general, legea nu prevede nici o pedeapsa. Un cetatean care nu isi plateste intretinerea la bloc, pentru ca nu are suficienti bani cu care sa acopere si salariile imense de la regiile si agentiile de stat este obligat de sistemul juridic, prin proceduri clare, sa raspunda pentru neputinta sa (executori judecatoresti, politisti, gardieni publici, politia comunitara, firme private de recuperare). Pentru el nu exista nici un fel de scutire legala, care sa-l ajute sa-si plateasca datoria. In schimb, pentru grupuri de interese cu datorii de milioane sau sute de milioane de euro fata de statul roman, LEGEA (facuta si votata de oamenii “sponsorizati”) hotaraste scutiri de datorii, urmand ca acestea sa fie platite de aceeasi cetateni indatorati. Tot legea stabileste ca cetateanul nu trebuie sa fie consultat, daca este de acord sau nu sa plateasca datoria LOR. Cetateanul isi pierde orice drept de a interveni in sistemul decizional din societate, imediat dupa ce voteaza, fiind inlocuit de «reprezentanti» aserviti grupurilor de interese.

II. PROPUNERI FACUTE PENTRU A FI DEZBATUTE PUBLIC

2.2.1 Modificarea Constitutiei, pana la sfarsitul anului 2009
* Parlamentul sa poata fi dizolvat in anumite conditii de Presedinte, cu referendum.
* Primul ministru sa poata fi schimbat in conditiile in care incalca grav Constitutia si drepturile omului
* Regandirea Camerelor Parlamentului: Camera Politica, decizionala, formata din politicieni, care sa reprezinte populatia care a votat, si care in cazul in care nu s-a intrunit peste 50% prezenta la urne sa ii treaca puterea de decizie, unei Camere Tehnice, reprezentanta cetatenilor care nu s-au prezentat la votare. Camera Tehnica sa fie formata din tehnocrati independenti sau reprezentanti ai societatii civile apolitice. Tehnocratii stiu, de ex., ca marirea PIB-ului national si implicit a PIB-ului pe cap de locuitor o sa-i fericeasca pe toti romanii si fiind apolitici, nu se pot lega de alt interes decat al natiunii pe care-o reprezinta. Iar ca sa fie continuitate, Camera Politica sa aiba mandat pe 4 ani, iar cea Tehnica pe 5 ani, ca sa nu mai bajbaie vreo 2 ani la preluarea mandatului, fiindca timpul cost? bani. In caz de dizolvare a Parlamentului, sa fie dizolvata doar camera care decide, tot ca sa fie continuitate. In acest mod, ar fi reprezentati si cei care nu voteaza.
* Modificarea prevederii din Constitutie, care stabileste o majoritate de 2/3 in parlament pentru orice schimbare, ceea ce a facut imposibila orice reforma.
* Deputatii si senatorii sa aiba mandat imperativ.
* Introducerea referendumului de demitere a parlamenatrilor (recall elections) care exista si functioneaza cu succes in 18 state americane.
* Obligatia, ca fiecare ales sa posteze pe pagina de internet a parlamentului un plan pe 6 luni si unul pe 4 ani astfel incat alegatorii sa poata urmari ce si-a propus alesul pe perioada pe termen scurt si pe termen lung si in caz de nerespectarea promisiunilor sa intre in vigoare posibilitatea revocarii acestuia.
* Micsorarea pragului pentru Referendum care trebuie sa devina o metoda accesibila de participare a cetatenilor la luarea deciziilor. Referendumul pe internet sa devina practica uzuala.
* Votul dat unui candidat uninominal nu trebuie presupus ca fiind dat automat, in alb, si partidului respectiv, deci nu poate fi transferat automat in contul altui candidat, pentru ca principiul e clar: am votat omul. Art. 62 din actuala Constitutie se refera nu la alegerea partidelor, ci la alegerea indivizilor ("Deputatii si senatorii"). Ei trebuie sa fie votati "direct si egal".
* Orice politician s? aib? dreptul, pe durata a patru ani, s? reprezinte un singur partid in functiile politice retribuite din bugetul de stat. Are voie sa migreze, are libertate de exprimare, asociere, alegere, dar sa nu poata fi platit. Deci, migreaz? pe propria raspundere. Daca un ales se razgandeste in privinta partidului pe care-l reprezinta, cei care l-au votat, sa aiba dreptul sa se razgandeasca, in sensul ca respectivul ales sa trebuiasca sa fie reconfirmat in circumscriptia lui, prin anticipate.
* Initiative legislative, cu prag de 10.000 cetateni, ce urmeaza a fi analizate de grupuri de juristi independenti, iar discutarea legii in parlament sa se faca in maxim 30 zile de la data trimiterii propunerii:
a. Introducerea pe pagina oficiala de internet a parlamentului a unei sectiuni intitulata “Propuneri legislative promovate de societatea civila”, unde grupuri organizate de cetateni, agentii si organizatii neguvernamentale sa aiba dreptul sa depuna proiecte de legi si/sau amendamente la legile si/sau ordonantele de guvern existente, avand posibilitatea de a atrage atentia in legatura cu anumite aspecte de neconstitutionalitate ale acestor "acte normative".
b. discutarea, modificarea propunerilor legislative facute acolo, in maxim 20 zile.
c. In momentul strangerii celor 10.000 de semnaturi, propunerile votate sa urmeze procedura din parlament, adica sa se treaca la examinarea si avizarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative de catre comisiile de specilitate permanente, care sa fie alcatuite din specialisti independenti (nu membrii de partid) numiti pe baza de concurs.
d. daca, dupa examinare se primeste aviz favorabil, legea sa fie discutata in camerele reunite ale Parlamentului pentru dezbatere. Pentru a nu mai fi la cheremul camerelor sa o jongleze, dezbaterea sa fie integral televizata. Daca legea nu este avizata sa se arate punctual, motivele aduse de fiecare parlamentar pentru respingerea ei.
Acelasi procedeu sa fie valabil si pentru modificari de legi, ceatatenii sa aiba posibilitatea sa schimbe o lege, propunerile de modificare urmand acelasi procedeu transparent.

2.2.2. Petitionarea
* Birourile teritoriale locale, sa fie inlocuite de birouri cu functionari publici, care sa preia petitiile cetatenilor din circumscriptia electorala respectiva si sa fie dotate cu calculatoare pentru referendumuri locale si centrale. (costa mai putin decat masinile fantoma pentru politie sau limuzinele pentru parlamentari)
* Organizarea unui sistem national (functional) de petitionare prin care fiecare institutie publica sa fie obligata sa primeasca si sa solutioneze petitiile primite de la cetateni ca un feedback necesar pentru functionarea institutiilor publice in interes general.


III. ACTIUNI ORGANIZATORICE:

3.1. Internautii care vor sa adere la PROCLAMATIE o pot posta pe blogul sau pe forumul lor eventual pe pozitie Sticky.
3.2. Prezenta PROCLAMATIE va fi trimisa pe internet, catre Presedintie, institutiile centrale ale statului, candidatilor in prezentele alegeri, partidelor politice,etc. cu speranta sa o imbunatatim tinad cont de punctul lor de vedere.
3.3. Prezenta PROCLAMATIE este o actiune de democratie participativa, care nu va avea rezultate, decat prin efort voluntar colectiv, la care invitam sa participe ziaristi, politicieni, specialistii de orice fel, care vor sa actioneze in sensul PROCLAMATIEI.
3.4. Scopul Proclamatiei este implicarea unui numar cat mai mare de cetateni pentru construirea unei Romanii prospere in care romanii sa fie implicati in hotararea viitorului tarii si sa traiasca cu adevarat bine. Daca sunteti de accord cu aceasta petitie trimiteti-o prin email la cat mai multi romani pe principiul citeste si da mai departe.

NOTA: Prezenta PROCLAMATIE este un rezultat al dezbaterilor pe forumuri, cauzate de alegerile parlamentare 2008 si se face in paralel cu invitatia tuturor romanilor de a merge la vot, fiind o alta cale pentru obtinerea de drepturi, care incep cu acela de A VOTA!

Succes si participare masiva la vot!

Versiunea pdf a acestui document poate fi downloadata aici.
http://romaniaalege.blogspot.com/2008/11/proclamatie-24.html

IV. PROPUNERI DIN BLOGGOSFERA

Capitol in care fiecare poate veni cu sugestii si propuneri, pentru imbunatatirea Proclamatiei.

Anonim spunea...

LUPTA IMPOTRIVA MALPRAXISULUI trebuie sa fie a noastra, a tuturor!

Dragii mei, in spatele acestei petitii URLA disperarea, durerea si dezgustul. Disperarea de a fi nascut un copil pe care l-au distrus doctorii la nastere... Durerea de a nu putea sa-i redau SANATATEA... Dezgustul fata de nedreptate si de atitudinea autoritatilor...
Haideti sa dovedim ca nu suntem dispusi sa le cadem victime la nesfarsit! Pana cand in tara asta nu vor exista sanctiuni pe masura gravitatii greselilor medicale, vor continua sa distruga vieti!!!
Contribuie cu semnatura ta la acest demers si cu totii ne vom simti mai in siguranta in spitale!!! NU RAMANE INDIFERENT! SI VIATA TA CONTEAZA!!!

http://www.petitieonline.ro/petitie/proiect_de_lege_a_malpraxisului-p68394055.html

Anonim spunea...

The end of Clomid therapy in treating infertility is to establish conformist ovulation rather than give rise to the condition of numerous eggs. Once ovulation is established, there is no perks to increasing the dosage above . Numerous studies accompany that pregnancy large occurs during the before three months of infertility analysis and treatment beyond six months is not recommended. Clomid can root side effects such as ovarian hyperstimulation (rare), visual disturbances, nausea, diminished "quality" of the cervical mucus, multiple births, and others.

Clomid is often prescribed past generalists as a "leading crinkle" ovulation induction therapy. Most patients should undergo the fertility "workup" ex to genesis any therapy. There could be various causes of infertility in appendix to ovulatory disorders, including endometriosis, tubal infection, cervical factor and others. Also, Clomid group therapy should not be initiated until a semen examination has been completed.
Clomid and Other Ovulation Inducti
Somali pirates be prolonged their attacks against intercontinental ships in and almost the Void of Aden, undeterred close the sandbar of stepped-up cosmopolitan naval escorts and patrols - and the increased clanger ranking in any tendency everywhere old-fashioned that in the event of of their attacks. Underneath agreements with Somalia, the U.N, and each other, ships consistency to fifteen countries these days guarding the area. Somali pirates - who sire won themselves about $200 million in payment since approaching the start 2008 - are being captured more oft-times justified any longer, and handed upwards to authorities in Kenya, Yemen and Somalia jehad of trial. Composed here are some up to chum photos of piracy elsewhere the sea-coast of Somalia, and the worldwide efforts to harness it in.
[url=http://netsentiments.com/communityserver/members/breast-size-increase-clomid-88.aspx]breast size increase clomid[/url]
[url=http://doithoaitre.vtv.vn/social/members/clomid-message-boards-41.aspx]clomid message boards[/url]
[url=http://clicknwork.com/cs/members/where-to-get-clomid-02.aspx]where to get clomid[/url]
[url=http://teamsystemhelp.com/members/coming-clomid-54/default.aspx]coming clomid[/url]
tel:95849301231123

Anonim spunea...

Yes exactly, in some moments I can reveal that I agree with you, but you may be inasmuch as other options.
to the article there is quiet a without question as you did in the downgrade delivery of this demand www.google.com/ie?as_q=lyrics causa y efecto ?
I noticed the phrase you procure not used. Or you use the pitch-dark methods of helping of the resource. I take a week and do necheg